Un COPIL DE TREI ANI ani din Siria, UCIS de trupele lui Assad în timp ce încerca să fugă cu familia în Iordania

Un COPIL DE TREI ANI ani din Siria, UCIS de trupele lui Assad în timp ce încerca să fugă cu familia în Iordania
Publicat: 27/07/2012, 14:37
Actualizat: 28/07/2012, 00:50

Un copil în vârstă de trei ani din Siria, a fost ucis cu focuri de armă de trupele regimului lui Bashar al-Assad, în timp ce încerca să treacă în Iordania împreună cu familia sa, pentru a scăpa de violențe, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului iordanian, relatează AFP.

Un militar iordanian a fost rănit la rândul său în acest incident, care s-a produs în noaptea de joi spre vineri, a precizat Zayed Hammad, președintele asociației islamice de caritate Kitab wal Sunna, care a venit în ajutorul a 50.000 de mii de refugiați sirieni în regat.

„Un grup de refugiați sirieni a fost ținta unor tiruri în timp ce încercau să treacă frontierea, ceea ce a provocat moartea copilului”, a declarat Samih Maayatah, ministru pentru Informații și purtător de cuvânt al Guvernului.

„Militarii iordanieni au încercat să îi apere pentru a trece frontiera în timp ce armata siriană a deschis focul asupra lor. Armata iordaniană a ripostat și le-a permis să treacă”, a adăugat acesta.

Potrivit lui Hammad, copilul, în vârstă de trei ani, a primit „un glonte în gât și unul în picior”. „El a fost transportat la spitalul din Ramtha, dar murise deja”, a adăugat el, precizând că „sergentul (iordanian) Bilal al-Rimuni a fost rănit încercând să salveze copilul”.

Această ultimă informație a fost însă dezmințită de Maayatah.

Orașul Ramtha, unde s-au refugiat numeroși sirieni, este vecin cu regiunea Deraa, unul dintre punctele fierbinți ale revoltei, din sudul Siriei.

În total, Iordania afirmă că ar fi primit peste 140.000 de refugiați sirieni, dintre care 36.000 sunt înregistrați oficiali la ONU. Regatul, care amenajează noi tabere în vederea primirii refugiaților, și-a întărit recent securitatea de-a lungul frontierei cu Siria, unde peste 19.000 de persoane au murit în 16 luni de revoltă, potrivit unei organizații nonguvernamentale siriene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au murit bogații lumii pe iahtul nauragiat în apele Siciliei
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia